Pate vegetal din linte roșie este un preparat culinar foarte gustos, aromat, sănătos și foarte rapid de pregătit. Preparatele din linte conțin foarte puține calorii ( un pahar de linte conține 230 calorii ) și sunt bogate în vitamine și fibre ce ajută la stabilirea nivelului de zahăr în sânge.

Ingrediente
- 190g linte roșie
- 70g brânză tofu simplă tăiată felii
- 1 ceapă roșie mică tocată mărunt (15g)
- 2 linguri ulei de măsline
- 800ml apă
- 60 ml supă
- sare marină grunjoasă

Prima oară punem apa într-o oală mai mică, o punem pe foc și când apa începe să fiarbă adăugăm lintea pe care ospălatm sub un jet de apă rece. Lintea se fierbe foarte repede, aproximativ 8-10 minute. După ce a fiert, o punem într-o strecurătoare,pentru a înlătura zeama. O lăsăm să se scurgă bine, apoi o punem în blender, adăugăm brânza tofu, ceapa roșie, uleiul de măsline, foarte puține granule de sare grunjoasă, 60ml supă (apă în care a fiert lintea roșie) și le mixăm. Prin mixare obținem pate vegetal din linte roșie.

Acest preparat este foarte gustos dacă îl servim pe pâine prasată la sandwich maker sau prăjită la cuptor.

Puteți vedea aici care sunt ajutoarele din bucătărie pe care le recomand.
De asemenea, aici găsiți și o parte din produsele pe care le folosesc.
Poftă bună!
Cu drag,
Mariana