Paste integrale cu brânză

Paste integrale cu brânză este un preparat culinar foarte gustos, aromat, sănătos și ușor de preparat. Studiile au arătat că, în general, cerealele integrale reduc riscul apariției bolilor cardiovasculare și a diabetului. Ele au și un conținut ridicat de fibre care oferă organismului sațietate.




Ingrediente
  • 150g paste integrale
  • 300g brânză(vacă sau capră) rasă
  • 60g stafide aurii
  • 1 plic zahăr vanilat(8g)
  • 1 ou bio
  • 300ml lapte cu 1,5% grăsime
  • 1L apă
Paste integrale cu brânză
Paste integrale cu brânză
Mod de preparare


Prima oară punem apa într-o oală și o așezăm pe foc, apoi când apa începe să fiarbă adăugăm pastele. După ce  pastele s-au fiert, le punem într-o strecurătoare și le băgăm sub un jet de apă rece, apoi le punem într-o tavă termorezistentă.  Peste paste, adăugăm brânza, stafidele, oul, laptele, zahărul vanilat și cu ajutorul unei linguri de lemn le amestecăm, apoi introducem tava la cuptor. Când lichidul va scade și compoziția de la fundul vasului va avea culoarea aurie, pastele vor fi gata. Pentru a se face mai repede eu am așezat tava pe primul nivel de jos al cuptorului. Acest preparat culinar este suficient pentru 4 persoane.

Paste integrale cu brânză
Paste integrale cu brânză

Poftă bună!

Mariana



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: